Sunday Oct 04, 2026

Europa de mâine - Episodul 14 / 2026 - Va fi Europa năpădită de rețelele de trafic de droguri?

Traficul de droguri a devenit o problemă tot mai complexă pentru autoritățile europene, pe măsură ce rețelele criminale s-au internaționalizat și și-au diversificat metodele de transport și distribuție. Nu mai vorbim doar despre capturi de droguri la frontieră, ci despre rețele transnaționale care folosesc infrastructuri comerciale legale, porturi, companii de transport și curierat și care își schimbă rapid rutele atunci când controalele se intensifică.

 

Un punct important îl reprezintă rolul porturilor europene și felul în care traficanții își modifică strategiile atunci când autoritățile încearcă să controleze principalele rute. 

 

În acest context, noul plan de acțiune al Uniunii Europene împotriva traficului de droguri pentru perioada 2026-2030 oferă un reper pentru a înțelege cum încearcă instituțiile europene să răspundă unui fenomen care se adaptează permanent. 

 

În privința României, lupta împotriva drogurilor nu se limitează la destructurarea rețelelor de trafic, ci implică și sănătatea publică și dezvoltarea centrelor de tratament și a măsurilor de prevenție.

 

Mihaela Ioncelescu de la Radio România Timişoara a discutat cu eurodeputata Maria Grapini despre cooperarea interinstituţională la nivel naţional şi european pentru combaterea reţelelor de trafic de droguri.  

Comment (0)

No comments yet. Be the first to say something!

Copyright 2025 All rights reserved.

Version: 20241125